Sfinţii Martiri Brâncoveni

Sfinţii Brăncoveni sunt Domnitorii Ţării Româneşti, ce şi-au arătat Credinţa Creştină în Credincioşia de Neam şi Pământ Strămoşesc, într-un moment de "răscruce a vremurilor", când Răsăritul şi Apusul se luptau pentru supremaţie. Prin martirajul acestor Sfinţi, se dovedeşte că şi Ţara Românească are cu adevărat "Chipul cel creştin", pe o "Temelie" de neclintit. Nu numai "poporul român " este Credincios, ci şi "Stăpânirea" sa. Iată o dovadă de "Fiinţialitate românească".

Sfinţii martiri Brâncoveni, Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi Sfetnicul Ianache - prăznuiţi la 16 august, s-au învrednicit a suferi moarte mucenicească pentru dreapta credinţă şi pentru neamul românesc din care au fost odrăsliţi. Sfântul martir Constantin Vodă Brâncoveanu, care cu creştinească înţelepciune a cârmuit Ţara Românească vreme de 25 de ani (1688 -1714), a strălucit ca un mare ocrotitor de cultură şi artă românească, ridicând, înnoind şi înzestrând numeroase biserici, mănăstiri şi alte aşezăminte, miluindpe cei săraci şi ajutând cu prisosinţă celelalte Biserici Ortodoxe surori aflate atunci la grea cumpănă.

Scos din scaunul de domnie, Sfântul Constantin Vodă Brâncoveanu a suferit chinuri împreună cu fiii şi sfetnicul său, la Constantinopol, învrednicindu-se cu toţii să-şi încununeze fruntea cu coroana sfântă a muceniciei pentru credinţa ortodoxă pe care au apărat-o şi au mărturisit-o cu preţul vieţii.

Numele voievodului a intrat în legendă, fiind cinstit şi plâns în balade şi cântece populare care se încheiau cu cuvintele: "Aşa a murit creştinul Brâncoveanu Constantin ".

In iunie 1992, Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat împreună cu fiii săi şi sfetnicul Ianache.