Paraclisul

 Paraclisul este aşezat în partea de răsărit a palatului episcopal, având hramul „Sfântul Grigorie Bogoslovul”, a fost ridicat în anul 1751 de episcopul Grigorie Socoteanu, fostul egumen al mânăstirii Cozia, servind drept loc de rugăciune zilnică a ierarhilor. Dar, pe lângă acest scop, acest paraclis constituie şi o podoabă arhitecturală specific ortodoxă.

Paraclisul Casei Arhiereşti a Episcopiei de Râmnic, întruneşte toate condiţiile unei capodopere arhitecturale - expresia a tot ce este mai frumos la Centrul Eparhial din Râmnicu Vâlcea. Ridicat deasupra unui parter cu ziduri groase, Paraclisul Episcopiei dă impresia a fi expus pe un postament pentru a fi privit şi admirat din toate părţile.

Orientarea sa spre răsărit şi la înălţime, face ca razele soarelui să-l îmbrace şi să-i reflecte toată fineţea arhitecturii.

Bine proporţionat, zvelt, şi împodobit cu multă artă arhitecturală şi picturală în interior şi exterior, el marchează în timp stadiul epocii post-brâncoveneşti. Posedă pictura bizantină originală a lui Grigore Zugravu, din fericire bine păstrată.

Corpul tâmplei lucrat de Apostu - Diaconu - dascăl, se păstrează de asemenea în original, cu o bună parte din icoanele de pe el, constituind o adevărată operă de artă.

Un interes deosebit îi poartă specialiştii pentru faptul că în cadrul arhitectural exterior se află pictate în frescă figurile unor filosofi din antichitate şi ale unor sibile, care preziceau Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Episcopul Ghenadie Enăceanu, în anul 1889, când restaurează Casa Arhierească, consolidează şi paraclisul, dar are grijă să-l păstreze aşa cum l-a lăsat mâna meşterilor lui Grigore Zugravu. Singura noutate o constituie tabloul său, sprijinind paraclisul în mâini, pictat sub tabloul votiv.

În anul 1959, s-a pardosit cu parchet de stejar şi i s-a introdus lumina electrică şi încălzire centrală. La o înălţime apreciabilă, cutremurele anterioare - în special cel din 1940 - i-au şubrezit rezistenţa şi i-au ameninţat existenţa. Între anii 1966-1968, el a fost consolidat şi restaurat în condiţii tehnice şi de rezistenţă deosebită.

În anul 1969, după consolidare, s-a curăţit pictura. Cu acest prilej, la spălarea temperei aplicate ulterior, a apărut în tabloul votiv, vechiul paraclis, antecedent Episcopului Grigore, cu pridvor deschis şi fără pictura exterioară.

La rezidirea sa în 1751, frumoşii stâlpi de piatră ai pridvorului au fost ascunşi în zid şi acoperiti cu pictură. În anul 1969, ei au fost descoperiţi, în parte şi lăsaţi să se vadă, prin interior.

Existenţa a două cârje arhiereşti, în tabloul votiv, una în mâna lui Climent şi alta pe mantia lui, cârjă ce apare şi în mâinile lui Antim Ivireanu, într-un tablou care se păstrează în muzeu, ne îndreptăţeşte să presupunem existenţa paraclisului, cel mai târziu în vremea lui Antim sau chiar a primilor ctitori ai Episcopiei, Eftimie şi Mihail.

Bine îngrijit şi înzestrat, el este şi azi locul de reculegere al ierarhului locului şi altarul în care Preasfinţitul Episcop îşi exercită puterea harică a Sfintelor Taine prin rugăciuni cerute special, de credincioşi şi preoţi.

Inscripţia acestui Sfânt Paraclis ne relatează următoarele:
Acest sfânt şi dumnezeiesc paraclis din temelia lui zidit şi cu zugrăveale împodobit, din bun gândul şi cu toată cheltuiala cinstitului şi de Dumnezeu iubitorului părintelui Chir Grigore e(piscop) al acestei Sfinte epis(copii), întru slava lui Dumnezeu şi întru lauda hramului sf(â)ntului Marelui Ierarh Grigore b(o)goslovul în zilele luminatului Dom(n): Io Grigorie Ghica Vo(e)vod leat 7259 (1751)”.

 

Paraclis - vedere exterioară
Paraclis - Catapeteasma
Paraclis - plan apropiat