Istoric

Tipografia de la Râmnic a fost ctitorită de Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, în anul 1705, după ce a fost ales ca episcop al Râmnicului şi Noul Severin. Marele ierarh aduce cu sine şi mica tipografie de la Snagov, probabil cu teasc de lemn în care tipăreşte primele cărţi bisericeşti în greceşte: „Antologhionul” (Floarea Darurilor), „Evanghelia” şi „Tomul Bucuriei”.

În anul 1706 apare „Molitfelniculîn româneşte, traducere a celei dintâi cărţi în limba bulgarăKiriacodromionul”, tipărită de Sofronie, Episcopul de Vraţa, ajutat de Dositei - Mitropolitul Ungrovlahiei.

Primii ani ai tiparului râmnicean sunt încununaţi cu frumoasele rezultate editoriale datorită strădaniilor episcopului Antim Ivireanul, un strălucit tipograf, caligraf, desenator, sculptor, arhitect şi pictor.

În 1724 apare „Ceaslovul”, prima carte scoasă de sub noile teascuri ctitorite de Damaschin Episcopul, unul dintre făuritorii limbii literare româneşti. Tot el este autorul „Învăţăturii despre şapte Taine”, tipărită în acelaşi an.

La 2 ani de la apariţia „Ceaslovului”, în 1726 a fost publicat în româneşte şi slavoneşte primul Abecedar (bucoavna) din Ţara Românească, aparţinând ieromonahului Ştefan, devenit Ştefan Episcopul. Această lucrare, intitulată „Întâia învăţătură pentru tineri”, este cel de-al treilea abecedar după cel apărut la Iaşi, în greceşte (1651) şi cel de la Alba Iulia (1699).

1730-1850 - este perioada în care a pşstorit Episcopul Inochentie şi care marchează răspândirea cărţii bisericeşti de slujbă şi a cărţii de învăţătură în limba română nu numai pe teritoriul Eparhiei din Râmnic, ci şi în Moldova, Ardeal şi Banat. În această perioadă au fost tipărite următoarele cărţi: „Mineele” de peste an:

primele şase între anii 1776-1780, în timpul lui Chesarie, cel care le-a şi tradus în limba română împreună cu înaintaşul lui, episcopul Damaschin. În tipografia refăcută de Chesarie au mai apărut şi alte cărţi bisericeşti în limba română ca: Octoihul, Triodul, Ceaslovul şi Psaltirea. Tot Chesarie este cel care ajunge la concluzia că românii sunt urmaşii romanilor veniţi în Dacia. Acest mesaj naţional, pornit din teascurile tiparniţei de la Râmnic, va alimenta continuu dorinţa recâştigării independenţei pierdute.

ultimele şase cărţi de slujbă, au apărut între 1780-1792, sub Filaret, urmaşul lui Chesarie.

Dacă ne referim la tipografia de la Râmnic, nu putem trece cu vederea activitatea Sfântului Calinic. El a tipărit multe cărţi de slujba bisericească şi de zidire sufletească în tiparniţa înnoită de el şi a scris o „Plângere” în versuri, un mănunchi de „Povăţuiri” pentru monahi şi unele însemnări de „Cronică” asupra unor întâmplări din 1821. Tot lui i-a revenit cinstea de a aduce la cunoştinţa clerului din întreaga eparhie, ordinul de stat privind înlocuirea definitivă a limbii greceşti, folosită până atunci în slujbele bisericeşti, cu limba română sau cu „limba poporanilor”.

Ca tipografi vestiţi ai tipografiei de la Râmnic amintim pe: Mihai Tetracovici, Laurenţiu Ieromonahul de la Hurezi, Popa Mihai Atanasievici, Dumitru Pandovici, Arsenie Cozianul.

Actuala tiparniţă, ce datează din timpul Episcopului Vartolomeu, dispune în prezent de un local corespunzător la Centrul Eparhial, unde se editează diferite materiale (imprimate, pastorale, monografii mânăstireşti, cărţi de rugăciuni) elaborate de Sfânta Episcopie a Râmnicului. De la începutul anului 2000, tipografia eparhială a Râmnicului, a primit numele ctitorului ei: Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul.