Interviu pentru ocuparea posturilor clericale vacante din Arhiepiscopia Râmnicului
La Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului,în Sala de conferințe „Iosif Gafton” a Aşezământului Pastoral-Cultural „Sfântul Ierarh Calinic”, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, s-a desfăşurat astăzi, 6 februarie, începând cu orele 10,00, interviul pentru verificarea cunoştinţelor religioase şi administrav-pastorale în vederea ocupării posturilor clericale vacante.
La începutul anului 2012, Arhiepiscopia Râmnicului a afişat lista cu posturile vacante: un post de preot paroh pentru Parohia Poienari, sat Poienari, comuna Ghioroiu, din protopopiatul Drăgășani, și 2 posturi de cântăreț bisericesc pentru Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea. Astăzi a avut loc examenul pentru ocuparea postului de preot paroh pentru Parohia Poienari. Verificarea cunoştinţelor a decurs sub formă de interviu şi s-a adresat preoţilor cu vechime mai mare de 5 ani, dar şi candidaţilor licenţiaţi în teologie.
Din comisia de examinare au făcut parte Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, membri ai Consiliului Permanent din administraţia eparhială şi cadre didactice de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea.
În urma susținerii concursului, postul de preot paroh pentru Parohia Poienari, sat Poienari, comuna Ghioroiu, din protopopiatul Drăgășani, a fost ocupat de către Cârstea David Dorin, absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, care a obținut cea mai mare medie.











