Mănăstirea Surpatele

Hram: 
Sfânta Treime
Stareţ/ă: 
Stavrofora Eftimia Constantin
Adresă: 
Phone:
0722.946683

Street:
sat Surpatele

City:
com. Frânceşti
, Valcea
Romania

Mânăstirea Surpatele cu hramul „Sfânta Treime”, se află situată în comuna Frânceşti, satul Surpatele, judeţul Vâlcea, la 12 km de gara Băbeni şi la 3 km de mânăstirea ,,Dintr-un Lemn".

Biserica a fost înălţată de logofătul Tudor Drăgoescu şi fratele său Stanciu, feciorii lui Popa Frîncu, la începutul secolului al XVI-lea (Pr. D. Bălaşa), refăcută de boierii Buzeşti şi reparată în secolul al XVII-lea. Între anii 1703-1706, biserica a fost reconstruită din zid de doamna Marica Brâncoveanu, fiind şi pictată. Mai târziu, în 1815 a fost reparată şi repictată de zugravul Gheorghe Gherontie din Hurezi.

În anul 1872 mânăstirea a fost închisă cultului din cauza stadiului de ruină în care ajunsese, monahiile fiind mutate la mânăstirea „Dintr-un Lemn", fiind restaurată între anii 1927-1935, de către Comisiunea Monumentelor Istorice (cele 17 chilii actuale au fost făcute prin stăruinţa stareţei Varvara Predescu).

Biserica este dotată cu o catapeteasmă frumos sculptată, ca şi uşile în stil brâncovenesc. Pe pereţi se găsesc pictate chipurile voievozilor care au ctitorit sfântul lăcaş şi un tablou mai rar întâlnit în iconografia bisericească, privind „împărţirea hainelor lui Iisus", executat de unul din cei doi zugravi, Andrei şi Iosif ieromonahul, care au pictat această biserică.

Alexandru Odobescu nota încă din anul 1860, câteva obiecte de valoare din această sfântă mânăstire: o Evanghelie îmbrăcată cu argint poleit, oferită în dar de Constantin Brâncoveanu pe când era vel-spătar, dania fiind scrisă cu mâna sa; două poale de icoane şi o dveră de serasir şi mai multe sângulii de pânze de in subţire, cusute cu mare fineţe, pentru Maica Domnului. Sunt şi sfite însemnate în catalogul lui Odobescu, de stofă de catifea săpate pe material de mătase groasă sau mătase cu păr de cal.

Ultimele îmbunătăţiri i s-au făcut de catre Sfânta Episcopie a Râmnicului şi Argeşului între anii 1958-1959.

 

Mânăstirea Surpatele - Biserica
Icoanele praznicare
Absida dreaptă