Slujbă Arhierească în Parohia Brezoi III (video)

Sunday, 7 March 2010

Astăzi, 7 martie 2010, în Duminica a III-a din Postul Sfintelor Paşti (a Sfintei Cruci), cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la biserica „Sfântul Gheorghe” din Parohia Brezoi III, judeţul Vâlcea.

După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, a rostit cuvântul de învăţătură, în care a explicat pericopa evanghelică.

La Sfânta Liturghie Arhierească a luat parte şi Părintele Arhimandrit Vartolomeu Androni, exarhul mânăstirilor din Arhiepiscopia Râmnicului şi stareţ al Mănăstirii Cozia împreună cu câţiva părinţi, precum şi numeroşi credincioşi din oraşul Brezoi şi din împrejurimi.