Membrii Ansamblului Folcloric „Mugurel de Vlaşca” din Episcopia Giurgiului, în pelerinaj în Arhiepiscopia Râmnicului
Ca în fiecare an, şi acum, eforturile copiilor şi tinerilor din Ansamblul Folcloric „Mugurel de Vlaşca” din Episcopia Giurgiului sunt răsplătite cu excursii, tabere şi pelerinaje gratuite în diferite locuri din ţară, informează episcopiagiurgiului.ro. Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ambrozie şi cu ajutorul Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, care a asigurat cazarea şi masa, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean şi al Primăriei Băneasa care au asigurat transportul pentru toată perioada, în ziua de 25 iulie 2010 un grup de 20 de copii au plecat în pelerinaj la mănăstirile din Arhiepiscopia Râmnicului.
Programul mai include vizitarea unor obiective turistice dar şi activităţi de relaxare potrivite vârstei lor.
Participarea la unele momente speciale, hramul bisericii Sf. Pantelimon din sţiunea Olăneşti şi inaugurarea celui de-al doilea sector turistic din Salina de la Ocnele Mari, au fost prilej de bucurie deosebită trăită alături de Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiescop Gherasim, de mulţi preoţi şi personalităţi locale şi guvernamentale.
Acest gen de activităţi organizate în cadrul programului catehetic ”Hristos împărtăţit copiilor” sunt o aplicaţie ce ajută la fixarea cunoştinţelor de istorie religioasă dar şi la conştientizarea valorilor ortodoxe ale poporului nostru. Devenit tradiţional, la sfârşitul pelerinajului, în timp ce se reîntorc spre casă, Pr. Balaban Mihail şi soţia sa, Ecaterina Balaban, organizează un concurs cu întrebări şi răspunsuri, câştigătorii fiind răsplătiţi cu diferite mici premii. Este o formă de feed-back foarte apreciată de copii.
Calendarul zilei
Evenimente
1743 - A fost emis rescriptul împărătesei Maria Terezia prin care s-a dat dreptul copiilor de iobagi români din Transilvania de a frecventa şcoala.1918 - Constituirea, din iniţiativa lui C. I. Parhon, a Societăţii de neurologie, psihiatrie şi psihologie din Iaşi (din 1921 şi de endocrinologie)Aniversări
1828 - S-a născut Lev Tolstoi, scriitor rus (d. 1910)1970 - S-a născut PS Lucian Mic, Episcopul Caransebeşului. Întru mulţi şi fericiţi ani Preasfinţite Părinte!Comemorări
1898 - A trecut la cele veşnice Stéphane Mallarmé, scriitor francez (n. 1842)




